MECT

Proiectele de legi ale învățământului, dezbătute public

Ministerul Educației inițiază, începând de luni și până în 17 februarie, prin intermediul inspectoratelor școlare județene și cel al municipiului București, dezbaterea publică a proiectelor de legi ale Educației, la aceste evenimente participând reprezentați ai MECT și la unele ministrul.
Potrivit unui comunicat de presă al MECT, la dezbateri au fost invitați să participe reprezentanții primăriilor/consiliilor locale, prefecturilor, sindicatelor, organizațiilor neguvernamentale, părinți, elevi, mass-media și orice alți reprezentanți ai societății civile.
Fiecare dintre participanți își poate prezenta punctul de vedere și propunerile referitoare la proiectele privind Legea Învățământului Preuniversitar și Statutul Personalului Didactic. Toate ideile vor fi analizate, centralizate și transmise ministerului de către inspectorate.
Perioada de dezbatere, definitivată de MECT împreună cu inspectoratele școlare, este 14 ianuarie – 17 februarie. Inspectoratele pot organizași alte dezbateri decât cele realizate la solicitarea ministerului.

Recomandări

Lucian Harșovschi, poziție fermă în privința sălilor de jocuri: ”Interzicerea este un pas important, dar nu este suficientă”

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Orasul Milisauti, judetul Suceava

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice