Activități

Proiect educațional dedicat poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”

Colegiul „Mihai Eminescu”
Colegiul „Mihai Eminescu”

„Mai este Eminescu un poet la modă?”, „Ce mai alegem azi din vasta sa operă?”, „Se poate preda Eminescu… și altfel?” – sunt câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă proiectul interdisciplinar „Eminescu pentru Eminescu”, ce se desfășoară până pe 17 ianuarie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
Proiectul, inițiat de elevi, în colaborare cu profesorii, vine să completeze seria de activități dedicate Zilelor Eminescu, desfășurate de colegiu în fiecare an.
Potrivit organizatorilor, proiectul educațional urmărește participarea elevilor și cadrelor didactice la manifestări comemorative; abordarea integrată a operei marelui poet și încurajarea elevilor spre investigare, documentare, cercetare și aplicare practică; familiarizarea lor cu o concepție unitară asupra literaturii eminesciene și exersarea puterii de analiză și sinteză; antrenarea elevilor în activități de grup; realizarea unor lucrări artistico-plastice inspirate din poezia lui Eminescu; formarea unui orizont cultural autentic etc.
Din graficul activităților amintim: „Abordarea multidisciplinară a operei eminesciene” – conferință internațională; „Cercul emoțiilor în lirica eminesciană”; „Stimate domnule Eminescu” – redactarea și lecturarea scrisorilor create de elevi și adresate poetului nepereche; „Colecția ,Eminescu” – expoziție de carte; „Din poezia lui Eminescu” – moment poetic; „De la Eminescu la Creangă” – momente din activitatea literară.

Recomandări

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER