Proiect Cod etic: Profesorilor cu funcții de conducere le este intezis să facă abuz de autoritate

Cadrele didactice care îndeplinesc funcții de conducere, de îndrumare și de control sau care sunt membri în structuri de conducere sunt obligate să respecte normele de conduită managerială, fiindu-le interzisă orice formă de abuz în exercitarea autorității, potrivit proiectului Codului de etică, informează Mediafax. În proiectul Codului de etică pentru învățământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educației, se arată că profesorii care ocupă funcții de conducere, de îndrumare și de control sau care sunt membri în structuri de conducere trebuie să respecte criteriile unui management eficient al resurselor, să promoveze standardele profesionale și morale specifice și să aplice cu obiectivitate reglementările legale și normele etice.De asemenea, profesorii cu funcții de conducere sau care fac parte din structuri de acest fel trebuie să evalueze corect, conform prevederilor din fișa postului, dar și să selecteze personalul didactic și personalul didactic auxiliar de calitate, conform legislației în vigoare.

Recomandări

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa
Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa