Programul „Școala după școală” se modifică: elevii vor avea zilnic 30 de minute de sport, joc și mișcare

Metodologia pentru programul național „Școala după școală” urmează să fie finalizată, iar în cele trei ore se vor introduce 30 de minute de educație fizică, mișcare și joc. Doar 200 de școli au reușit însă să implementeze acest program, a declarat, miercuri, ministrul Educației, Liviul Pop, citat de Mediafax.”Astăzi vom finaliza metodologia pentru ’Școala după școală’. În România, deși acest concept a fost introdus acum cinci ani de zile, în jur de 200 de unități școlare au reușit să implementeze programul ’Școala după școală’, sub diverse forme, cu ajutorul asociațiilor de părinți, ONG-urilor, autorităților locale și școlii, în unele situații. Principala modificare va fi pe programul de lucru, dacă-l putem numi așa, în sensul în care în cele maximum trei ore pe care copilul poate să le petreacă în cadrul programului, minimum 30 de minute în fiecare zi va fi sport, joc și mișcare, în așa fel încât orice elev care face programul ’Școala după școală’, pe lângă cele două ore de educație fizică din trunchiul comun, să aibă minimum două ore și jumătate, în fiecare săptămână, de joc, mișcare și educație fizică”, a declarat minstrul Educației, Liviu Pop, în cadrul unei coferințe de presă.

Recomandări

Auchan România susține cu mândrie Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

Ora Pământului 2026, marcată prin implicare și sensibilitate la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

Școala „Regina Elisabeta” Rădăuți a inaugurat sala de sport modernizată cu sprijinul companiei EGGER

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”