În fiecare an, pe 13 septembrie, este sărbătorită Ziua Pompierilor din România, care marchează data bătăliei dusă în 1848 de pompierii militari în Dealul Spirii. În acest an, pentru ziua de duminică, 13 septembrie, programul manifestărilor organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava este următorul:Orele 09.00 – 12.00 – sediul ISU Ziua Porților Deschise: prezentarea tehnicii și accesoriilor de intervenție, precum și a unor segmente de probe din concursurile profesionale ale pompierilor militari;Orele 12.00 – 13.00 – sediul ISUSlujbă religioasă în memoria eroilor pompieri.Depunere de coroane și jerbe de flori la mormintele eroilor pompieri din județ, dar și la monumentul „Pompierul” din fața sediului inspectoratului. Acordarea de diplome și plachete. Recompensarea lotului ISU Suceava care s-a clasat anul acesta pe locul 4 în clasamentul general național în cadrul concursurilor profesionale.Defilarea Gărzii de Onoare a inspectoratului și reîntâlnirea cu cadrele militare în rezervă sau retragere.Orele 11.00 – 16.00 – Parcarea Iulius MallExpoziție cu tehnica de intervenție a Detașamentului de Pompieri Suceava, unde vor fi prezente autoplatforma de salvare de la înălțimi, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B, autospeciala pentru descarcerare grea, autospeciala CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear), autospeciala cu echipajul de scafandri.Amenajarea unui punct de informare preventivă, cu pliante, stingătoare și un manechin al pompierilor paramedici SMURD. Desfășurarea de activități demonstrative și instructiv-educative pentru vizitatori.Ora 17.00 – la Horodnic de SusEvidențierea rezultatelor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina, care este multiplu campion național la concursurile profesionale de gen. Acordarea de diplome și plachete din partea ISU și Consiliul Județean Suceava.Pe 15 septembrie, între orele 09.00 – 12.00, se va ține Slujba Sfintei Liturghii la Biserica Militară – Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor.
Programul manifestărilor organizate duminică, de „Ziua Pompierilor din România”






