Oportunități

Programul LIFE al Uniunii Europene, prezentat la Suceava de reprezentanți ai Ministerului Mediului

Reprezentanți ai Ministerului Mediului s-au aflat la Suceava timp de două zile, joi și vineri, pentru a prezenta beneficiile Programului LIFE, exemple de bună practică din România și din alte state membre UE.
Sesiunile de prezentare a oportunităților oferite de fondurile LIFE au avut loc în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Programul LIFE al Uniunii Europene pune la dispoziția beneficiarilor interesați finanțări pentru protecția naturii și a biodiversității, pentru adaptarea la schimbări climatice și pentru activități de informare și comunicare.
Pentru actualul exercițiu financiar, 2018-2020, resursa financiară alocată este de 3,4 miliarde de euro la nivelul UE.
„Ne așteptăm să primim din partea participanților propuneri de teme de proiecte, idei, exemple din alte proiecte, cu diferite tipuri de finanțări. Ne-am bucurat să avem alături de noi aproape 60 de participanți, reprezentanți din partea Universității «Ștefan cel Mare», a autorităților publice, a instituțiilor de învățământ, a Agențiilor pentru Protecția Mediului, a Gărzii Naționale de Mediu, a Direcției Silvice Suceava, ONG-uri”, a declarat Vasile Oșean, directorul Agenției de Protecție a Mediului Suceava.

Recomandări

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE