Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”

Profesorul de matematică Cristian Vladimir Sfarghiu Cerbu, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a fost recompensat de Forțele Terestre Române cu Premiul I la secțiunea Educație și Instruire, în cadrul Galei „Omul Anului”, de joi, 7 mai.

Evenimentul din acest an s-a desfășurat la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, reunind cei mai merituoși reprezentanți ai Forțelor Terestre Române.

În fața unei audiențe formate din cadre militare, personal civil și oficiali ai Armatei României, profesor Cerbu a fost aplaudat pentru contribuția sa constantă la dezvoltarea educației militare.

„Distincția reprezintă o recunoaștere a profesionalismului său, a dedicării față de actul educațional și a impactului pe care îl are asupra elevilor din colegiul militar câmpulungean.

Premiul obținut nu este doar o realizare personală, ci este și o onoare pentru Colegiul Național Militar <Ștefan cel Mare>. Profesorul Cristian Vladimir Sfarghiu Cerbu este un cadru didactic cu o carieră de peste două decenii în predarea matematicii, formare profesională și coordonarea elevilor spre performanță, fiind una dintre figurile marcante ale învățământului militar preuniversitar din România”, transmit reprezentanții colegiului câmpulungean.

Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”
Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”
Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”
Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”
Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”
Profesorul Vladimir Sfarghiu Cerbu, premiat de Forțele Terestre Române la Gala „Omul Anului”

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Bianca Toia, premiantă la Academia Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”

Bianca Toia, premiantă la Academiei Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”