Tenis de câmp

Profesorul Mihai Pop a participat la un curs internațional de perfecționare

Academia de Tenis S&F din Ploiești a găzduit recent un curs internațional de perfecționare la care au participat antrenori de tenis din România și din estul Europei. La acest eveniment a fost prezent și profesorul Mihai Pop, reprezentantul Federației Române de Tenis în județul Suceava și membru al Colegiului Antrenorilor din FRT.
Cursurile și cele trei tipuri de testări (îndemânare, lecție practică și examen scris) au fost susținute de Lectorul Internațional Inaki Balzola, director internațional al Professional Tennis Registry – USA, și profesor la cunoscuta Academie „Nick Bolettieri”.
Temele principale abordate pe parcursul acestor acțiuni au fost perfecționarea antrenorilor de tenis din România prin însușirea noilor metodologii de predare pentru formarea viitorilor campioni, implementarea în fiecare județ a noii „Metodologii unitare de presare”, care va avea loc în trei etape distincte, pe durata următorilor patru ani, discutându-se și despre recunoașterea și certificarea oficială a antrenorilor români în sistemul internațional.
Participarea la eveniment a antrenorilor români a fost una numeroasă, fiind susținută financiar de Federația Română de Tenis, reprezentată la Ploiești de președintele George Cosac și de vicepreședintele Răzvan Itu.
Cu această ocazie, conducerea federației de specialitate le-a înmânat tuturor reprezentanților de județe prezenți noile legitimații oficiale FRT, de membru în Colegiul Național al Antrenorilor.
„Această etapă a cursului a fost destinată pregătirii copiilor până în zece ani. Antrenamentele sunt axate în primul rând pe joc, în dorința de a-i atrage pe cei mici către practicarea tenisului. Terenul de joc normal a fost împărțit în șase mai mici, pe fiecare din aceste suprafețe fiind doi copii care fac exerciții cu mingi și rachete speciale. Copiilor le-a plăcut foarte mult ideea, părând foarte interesați de joc. În România se practică în general lecția de tenis individuală, cu un singur elev, ideea promovată de lectorul Balzola fiind una deosebit de interesantă și propice de implementat și în țara noastră” a declarat profesorul Mihai Pop.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire