Hoț

Prins în timp ce fura lemne dintr-un vagon de marfă

Un bărbat din orașul Dolhasca a fost prins de o patrulă de jandarmi în timp ce fura lemne din vagonul unui tren de marfă care staționa în gara din localitate. Furtul s-a petrecut vineri seară, individul, Gică S., în vârstă de 52 de ani, fiind surprins de oamenii legii în timp ce fura lemn din ultimul vagon al trenului. Din ancheta jandarmilor rezultă că acesta a venit cu un autoturism până în apropierea căii ferate. S-a urcat apoi în vagon și a început să care lemne rotunde de foc, pe care le punea în mașină, moment în care a fost văzut de membrii patrulei. Gică S. este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine