Rădăuți

Primarul Olărean intenționează amenajarea a o mie de locuri de parcare

Aurel Olărean: „Trafic rutier modern, pentru siguranța rădăuțeanului”
Aurel Olărean: „Trafic rutier modern, pentru siguranța rădăuțeanului”

Chiar dacă la această dată circulația rutieră se desfășoară anevoios în mai multe zone din Rădăuți, din cauza lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelei de apă-canal, problema parcărilor într-o urbe care a devenit aglomerată în ultimii ani, cât și a unui trafic rutier civilizat, ar putea fi rezolvată printr-un proiect inițiat de primarul Aurel Olărean.
Primăria municipiului Rădăuți a elaborat o strategie integrată pentru asigurarea de locuri de parcare adiacente locuințelor cetățenilor, cu preponderență în cartierele aglomerate, în ultimii ani fiind amenajate aproape o mie de locuri de parcare în cartierele Obor, Grănicerului, Hurmuzachi, Hipodrom și Mihai Viteazul. Mai precis, utilizatorul fiecărui loc de parcare din aceste zone achită o taxă anuală de 100 de lei, iar din aceste fonduri sunt amenajate alte parcări în cartierele aglomerate.
Olărean: Trafic rutier modern, pentru siguranța rădăuțeanului
Conform datelor puse la dispoziție de executivul rădăuțean, la această dată sunt peste o mie de solicitări pentru amenajarea și închirierea de locuri de parcare. Specialiștii administrației rădăuțene au identificat mai multe amplasamente pentru parcări, situate pe străzile Tudor Vladimirescu, Petru Rareș, Volovățului, Călărași, Mihai Viteazul, Oborului, General Iacob Zadik, Eudoxiu Hurmuzachi, Putnei, 1 Mai, Spitalului, Calea Bucovinei, Aleea Primăverii, Piața Unirii și în zona Spitalului Vechi.
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, spune că prin amenajarea acestor spații problema parcărilor din localitate ar putea fi rezolvată. „Sunt de acord că deocamdată se circulă cu dificultate pe mai multe străzi din municipiu, însă trebuie înțeles că acolo se lucrează la rețeaua de apă-canal. Vom depăși acest moment și imediat ce va fi posibil vom continua cu amenajarea parcărilor. Noile parcări, cât și cele aproape o mie realizate în ultimii ani, fac parte dintr-un plan de modernizare și de fluidizare a circulației rutiere în municipiul Rădăuți. Acestora li se adaugă pasajul CFR din zona Spitalului Vechi, sensuri unice pe mai multe artere, cât și ruta care străbate centrul și face legătura cu șoseaua spre Vicov-Putna. Vor urma alte modernizări în mai multe cartiere și zone din municipiu, pentru un trafic rutier modern, pentru siguranța și confortul rădăuțeanului”, a declarat ieri Aurel Olărean.

Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate