Măsură

Primarul din Dumbrăveni, sancționat de veterinari

Primarul comunei Dumbrăveni, Sorin Bursuc, a fost sancționat de către inspectorii veterinari din cauza unor nereguli legate de ecarisarea localității.
Acesta a primit sancțiune scrisă de la conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava după ce un cetățean din comună a reclamat că nu a venit nimeni să ridice din gospodăria sa cadavrul unei bovine, deși el a anunțat din timp primăria. Conform legii, primăriile sunt obligate să se ocupe de ecarisarea localităților și să aibă în acest sens un contrat cu o firmă specializată care să ridice cadavrele de animale, iar apoi să le incinereze.
Primăria din Dumbrăveni are încheiat un asemenea contract, numai că deși cetățeanul respectiv a anunțat la primărie că animalul a murit, nu s-a prezentat nimeni să ridice cadavrul.
Conducerea DSVSA Suceava atenționează primarii să se ocupe serios de ecarisarea localităților, pentru că în continuare, în special pe raza comunelor din județ, sunt lăsate să zacă în soare cadavre de animale.
În localitățile în care se vor găsi nereguli, primarii vor fi sancționați cu amenzi ce ajung până la 25.000 de lei.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Șoldan, prezent la sărbătoarea comunei Cornu Luncii: „Frumusețea unei comunități se vede prin oamenii ei și prin tradițiile pe care le păstrează. Îl felicit pe primarul Gheorghe Fron”

Zeci de produse gătite ca pe vremea bunicilor au făcut deliciul participanților la Festivalul Produselor Tradiționale din Cornu Luncii