Dorna Candrenilor este în doliu, după ce primarul în funcție a decedat joi seară după o lungă suferință. Profesorul Mihai Carp, în vârstă de 68 de ani, conducea destinele comunei din 2000, iar toți cei care l-au cunoscut spun că era un om deosebit.
Tristețe și lacrimi la Dorna Candrenilor, unde primarul Mihai Carp a plecat la cele veșnice. Profesorul Mihai Carp avea cancer la plămâni, boală descoperită în decembrie anul trecut în urma unui control la o clinică din Iași. S-a tratat la spitalele din Cluj Napoca și Vatra Dornei, dar nu și-a neglijat nici o clipă îndatoririle față de oamenii care l-au ales să-i conducă. A mers la serviciu, la Primăria din Dorna Candrenilor, până săptămâna trecută. În ultimele zile, boala l-a răpus la pat și nu a mai ieșit din casă, iar joi seară, în jurul orelor 21.30, și-a dat ultima suflare. Toți apropiații săi îi deplâng moartea și spun că a fost un suflet de aur și un om deosebit.
Înainte de a deveni primar al comunei Dorna Candrenilor, Mihai Carp a fost profesor, director al școlii din localitate începând cu anul 1970, funcție din care a depus foarte mult interes pentru a se continua tradițiile de învățământ tehnic, în mod deosebit în prelucrarea lemnului ca tâmplărie, sculptură, dogărie, confecționării de mobilier și mecanică. În 1975 se pun bazele unei ferme didactice, formă de învățământ ce a pregătit o serie de buni specialiști în toate sectoarele activității agricole zonei de munte și nu numai.
Rezultatele foarte bune obținute în procesul de pregătire a elevilor a condus la înființarea din anul 1985 a treptei a 2-a de liceu, pentru ca această veche unitate de învățământ să poată funcționa cu statut preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Tot ceea ce profesorul Mihai Carp a făcut pentru comunitatea locală va rămâne în memoria sătenilor. Corpul neînsuflețit al profesorului Mihai Carp este depus la Primăria Dorna Candrenilor, în Sala Oglinzilor. Cel care a fost profesor și primar pentru oamenii din Dorna Candrenilor va fi condus pe ultimul drum luni, 1 iunie, începând cu orele 10.00.






