Dezvoltare

Primăriile, avertizate să aloce fonduri pentru cofinanțarea proiectelor

Administratorul public al județului Suceava, Petru Luhan, face apel la primării ca în bugetele pe 2009 să prevadă fonduri pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală ce urmează a fi realizate cu fonduri majoritar europene. Luhan a arătat că participarea autorităților locale la proiectele cu finanțare externă este de minim 2% din valoare cheltuielilor eligibile.
El a transmis reprezentanților primăriilor din județ să apeleze cu încredere la Serviciul de Dezvoltare Rurală și Serviciul de Proiecte cu Finanțare Externă din cadrul Consiliului Județean, care acordă consultanță în vederea accesării de fonduri nerambursabile pe infrastructură, mediu, social, dar și pentru dezvoltarea economiei și a turismului. De altfel, Luhan a invitat autoritățile locale la discuții pe marginea proiectelor care ar putea fi promovate în acest an, proiecte care să fie în concordanță cu Planul de Dezvoltare al județului Suceava.
„În contextul întoarcerii în țară a unui număr din ce în ce mai mare de români, unde îi va aștepta aceeași lipsă de locuri de muncă și același nivel scăzut al salariilor, autoritățile naționale și cele locale trebuie să fie pregătite să înfrunte astfel de situații, iar accesarea fondurilor europene ar putea duce, printre altele, la crearea de noi locuri de muncă”, a spus Luhan.
El a adăugat că în acest an autoritățile locale vor putea accesa bani în primul rând din Fondul european pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, dar și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală sau Fondul European pentru Pescuit.

Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei accelerarea finanțărilor europene pentru IMM-urile din Regiunea de Nord-Est

Profesorii de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți – formare Erasmus+ în inima Toscanei, la Florența

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Autorizarea CCP contribuie la îndeplinirea unui obiectiv relevant în parcursul României către aderarea la OCDE

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA