Administrația municipiului Suceava este dispusă să cumpere apartamentele din blocurile 20, 21 și 22 de pe bulevardul Sofia Vicoveanca, de la intrarea în municipiu, dacă „semi-proprietarii” lor ar fi dispuși să le vândă. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că a avut o nouă rundă de discuții cu cele 71 de persoane care au contractat apartamentele în anii 1992-1995, care s-au finalizat cu trei variante de lucru. Astfel, după evaluarea sumelor pe care ar trebui să le achite oamenii cu titlul de diferență pentru a-și lua în proprietate apartamentele, aceștia pot da banii, pot locui aici cu statut de chiriași, cu o chirie de circa 25 de euro pe lună sau pot vinde locuințele către primărie și să-și recupereze măcar o parte din investiția inițială. Lungu a spus că fiecare persoană poate opta pentru una dintre aceste variante și că primăria ar fi dispusă să investească circa 200.000 de euro pentru a deveni proprietar pe apartamente mărindu-și astfel fondul locativ. Potrivit primarului, firma de evaluare Romcontrol a stabilit pentru blocul 20 că proprietarii ar trebui să plătească între 11.710-48.703 euro diferență pentru a-și lua în primire locuințele. Asta ar însemna un preț mediu de 350 de euro/mp, față de 400-500 euro/mp, prețul pieței. Unii dintre proprietari au arătat că sunt interesați să plătească aceste sume, dar au solicitat acceptul de plată în rate. Alții ar prefera să primească 15.000-17.000 de euro de la municipalitate și să renunțe definitiv la ideea de a mai avea un apartament nou într-unul din aceste blocuri.
Ultima întâlnire cu cei 71 de „semi-proprietari” va avea loc în data de 26 noiembrie, când fiecare trebuie să anunțe municipalitatea ce variantă îmbrățișează.
Achiziție
Primăria Suceava, dispusă să cumpere apartamentele din blocurile „Kosovo”






