Primăria Suceava cumpără 8 containere pentru grădinițe

Primăria Suceava va achiziționa 8 containere cu câte 2 clase, complet echipate, inclusiv cu toalete, pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea activității în grădinițele din municipiul Suceava, în contextul pandemiei.
Aceste containere sunt destinate grădinițelor „Gulliver”, „l, 2, 3”, „Prichindel” și „Așchiuță”, și vor fi amplasate fie în curtea grădinițelor, fie în curtea școlilor din apropiere, în funcție de spațiul existent. Capacitatea unei săli dintr-un astfel de container este de 20 de copii.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice

Târgul Toamnei la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava – un eveniment al culorilor, tradițiilor și bucuriei copilăriei