Lucrări

Primăria Fălticeni are în implementare trei proiecte finanțate prin PNDL



Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primăria Fălticeni are în implementare trei proiecte pentru care a obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a precizat că cel mai mare proiect, „Reabilitare rețele de străzi urbane în municipiul Fălticeni”, are o valoare de peste 7,3 milioane de lei, contractul de finanțare fiind semnat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la finalul anului trecut. Cătălin Coman a precizat că în proiect sunt incluse lucrări de reabilitare pe str. Nicolae Beldiceanu, str. Cuza Vodă, str. Anton Holban, str. Pietrari, str. Ștefan cel Mare, str. Ion Dragoslav, str. 1 Mai și parțial pe str. Ana Ipătescu. El a explicat că pentru acest proiect contractul este în derulare, fiind semnat contractul de execuție a lucrărilor în data de 12 decembrie 2018.
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a precizat că un alt proiect finanțat prin PNDL este cel pentru reabilitarea podului de pe bulevardul 2 Grăniceri, de pe DN 2. Cătălin Coman a spus că și pentru acest proiect contractul de finanțare a fost semnat între MDRAP și Primăria Fălticeni, valoarea fiind de 3,6 milioane de lei. Coman a precizat că în prezent a fost finalizat proiectul tehnic, iar execuția lucrărilor se află în etapa de licitație.
Coman a mai declarat că cel de-al treilea proiect a fost aprobat pentru restaurarea monumentului istoric „Muzeul Fălticenilor Vasile Ciurea” (Casa Cantacuzino Pașcanu – Biblioteca Municipală E. Lovinescu Fălticeni), de pe str. Republicii, nr. 14. El a precizat că valoarea estimată a lucrărilor este de 2,7 milioane de lei, iar investiția se află la stadiul de întocmire a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a studiilor de specialitate, respectiv studiul geotehnic, expertiza tehnică, studiul topografic și auditul energetic. Cătălin Coman a spus că pentru proiect documentațiile și studiile vor fi elaborate sau actualizate conform normativelor și reglementărilor tehnice în vigoare.



Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună