Președintele României, Klaus Iohannis, susține Clusterul de Bioeconomie Suceava – Botoșani

Sprijin pentru Cluster
Sprijin pentru Cluster

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Președintele clusterului, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a prezentat posibilitățile de dezvoltare a sectorului bioeconomic din zona Suceava – Botoșani, pornind de la potențialul de dezvoltare al zonei și exemplele de succes înregistrate de companiile din cadrul clusterului. Dimian a amintit și de componenta inovatoare și educațională reprezentată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și de proiectele de dezvoltare ale infrastructurii, derulate de Consiliul Județean Suceava și de primăriile municipiilor Suceava și Botoșani.
Participanții au analizat trei clustere de profil din Polonia, Franța și Germania, a căror experiență a fost folosită în elaborarea portofoliului de proiecte public-private ale asociației nou înființate.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean, a prezentat o propunere de dezvoltare a Parcului industrial de bioeconomie și a evidențiat dificultățile cu care se confruntă administrația publică locală și IMM-urile din zonă în ceea ce privește accesarea și derularea fondurilor europene.
La eândul său, președintele României, Klaus Iohannis, și-a exprimat susținerea pentru Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani, aflat într-o regiune cu un important potențial de dezvoltare, și a subliniat faptul că vizita sa are tocmai rolul de a sprijini astfel de proiecte inovatoare, în special pentru cei care activează în sectorul bioeconomiei, și că asemenea viziuni integrate pot genera progresul economic în zona Suceava-Botoșani.
Președintele Klaus Iohannis a apreciat că prin astfel de inițiative se poate spera ca dezvoltarea spațiului rural să devină reală și durabilă, iar România poate deveni numărul 1 în Uniunea Europeană în privința agriculturii ecologice.
Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani a fost înființat la finalul anului trecut și reunește mai mulți agenți economici din Suceava și Botoșani, Camerele de Comerț și Industrie ale Județelor Suceava și Botoșani, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Primăria municipiului Suceava, Primăria municipiului Botoșani și Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna