Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, de la Broșteni: „Noi nu avem nevoie de strângeri de mâini, avem nevoie de fonduri pentru sinistrați”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus că pagubele produse de inundațiile de zilele trecute se ridică la 78 de milioane de euro
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus că pagubele produse de inundațiile de zilele trecute se ridică la 78 de milioane de euro

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis de la Broșteni, în prezența ministrului Mediului, că locuitorii din zonele afectate de inundațiile de zilele trecute au nevoie în primul rând de fonduri. Gheorghe Șoldan a spus că în urma primelor evaluări, județul Suceava are nevoie de nu mai puțin de 78 de milioane de euro pentru refacerea pagubelor produse de inundațiile care au afectat orașul Broșteni, comunele Ostra și Stulpicani, dar și alte localități din județ.

„Noi nu avem nevoie de strângeri de mâini, avem nevoie de fonduri în acest moment. Și oamenii aceștia au nevoie de fonduri, nu de circ. În acest moment avem o situație complicată în orașul Broșteni și nu doar aici, ci și în Stulpicani, Ostra și alte localități care au fost afectate. Sunt aproximativ 600 de case în acest moment distruse și avariate. Oamenii stau la vecini, la rude, la prieteni și în multe alte părți unde oamenii sunt gospodari și îi primesc”, a spus Șoldan. El a amintit că Executivul a trimis deja 20 de case modulare pentru orașul Broșteni, însă oamenii nu au vrut să se mute în acestea. „Încercăm să rezolvăm toate problemele lor. De la Consiliul Județean am alocat deja patru milioane de lei și oamenii pot accesa acești bani”, a transmis Șoldan. El a subliniat faptul că, în momentul de față, cea mai gravă problemă din România este în județul Suceava în zonele calamitate.

„Eu înțeleg situația complicată, înțeleg toate lucrurile politice care există în acest moment în Țara Românească, dar să știți că cea mai complicată situație din România este astăzi aici. Și îi mulțumesc doamnei ministru pentru că este astăzi aici, și-a notat anumite lucruri și am încredere că poate să vină în sprijinul nostru rapid. Este primul membru al Guvernului prezent aici, fiindcă am fost uitați într-un fel. Noi ne-am făcut treaba exemplar”, a precizat șeful administrației județene. El a subliniat că județul Suceava nu are nevoie acum de politicieni care să vină la Broșteni doar pentru a-și face poze, ci de oameni care pot să ajute în mod concret.

„Avem nevoie în acest moment de aproximativ 78 de milioane de euro pentru orașul Broșteni și celelalte localități afectate. Sunt 97 kilometri de drum județean rupt. Sute de case afectate, poduri distruse, rețea electrică la pământ și multe alte pagube. Oamenii de aici trăiesc o adevărată tragedie și au nevoie de sprijin real. Și în primul rând avem nevoie de sprijin de la Guvern. Eu nu stau cu mâna întinsă la Guvern, dar în același timp Consiliul Județean Suceava, autoritățile din județ nu putem să facem față doar din banii noștri de aici”, a transmis Gheorghe Șoldan. El a arătat că în cursul zilei de vineri va transmite Guvernului solicitarea cu necesarul de fonduri pentru zonele calamitate din județ, afirmând că a discutat cu premierul Ilie Bolojan și a primit promisiuni de la acesta că va aloca bani pentru județul Suceava.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Suzuki Ride Test la EVYAN Moto Hub Suceava – două zile dedicate motocicletelor, pasiunii și comunității moto

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei
Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

Gheorghe Șoldan a participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Numărul mare al credincioșilor prezenți demonstrează că valorile tradiționale continuă să unească comunitățile”