Președintele CJ Ialomița, Silvian Ciupercă, ridicat și dus cu mandat la DNA

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost ridicat marți și dus de anchetatori la DNA, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax. Silvian Ciupercă a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are nicio legătură cu dosarul în care a fost adus cu mandat și a adăugat că poate fi verificată declarația sa de avere, pentru a se vedea dacă s-a îmbogățit de pe urma funcției publice.Silvian Ciupercă (PSD) a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție în jurul orei 10.20, fiind însoțit de polițiști, care au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele președintelui Consiliului Județean Ialomița.Întrebat dacă se teme că va fi reținut, Silvian Ciupercă a spus că nu are legătură cu dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupție.Silvian Ciupercă le-a mai spus jurnaliștilor să îi verifice declarația de avere, pentru a vedea dacă este unul dintre acei politicieni care s-au îmbogățit de pe urma funcției publice.Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Silvian Ciupercă (PSD) este suspectat de fapte de complicitate la abuz în serviciu și folosirea influenței pentru a fi acordate contracte de consultanță pentru SC Consult Invest.

Recomandări

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată