Premiul I pentru o studentă a Universității „Ștefan cel mare” Suceava, la un concurs de traduceri

Premiul I pentru o studentă a Universității sucevene în cadrul unui concurs de traduceri
Premiul I pentru o studentă a Universității sucevene în cadrul unui concurs de traduceri

Masteranda Iulia Ioana Bădăluță, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV), a obținut Premiul I în cadrul concursului de traduceri „Mot a monde”, organizat de Institutul cultural francez, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Concurenții au lucrat pe un text din scriitorul belgian Jean-Marc Turine, laureat al premiului francofon al celor 5 continente, cu romanul „La Théo des fleuves”.
Iulia Ioana Bădăluță studiază la programul de masterat Teoria și practica traducerii, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.
După cum a anunțat directoarea Institutului Francez din Cluj, Ioana Costaș, la concurs au participat 160 de candidați din toate universitățile din țară, iar juriul, prezidat de prof. Rodica Baconsky, reputată traducătoare, nu a avut o misiune ușoară.
Pe locurile doi și trei s-au clasat studenți de la universitățile din Craiova și Alba-Iulia, iar mențiunile s-au împărțit între studenți de la universitatea gazdă, cea din Pitești și cea din Oradea.
”Acest clasament îmbucurător spune multe despre activitățile de cercetare și de traducere care au loc la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, în care există deja volume colaborative de traduceri cu aparat științific, publicate de studenți sub coordonarea profesorilor lor”, a transmis USV.
Printre cei care au îndrumat-o pe Iulia Bădăluță pentru participarea la concurs merită numite conferențiar Raluca Nicoleta Balațchi și lector Corina Iftimia, care au transmis ceva din pasiunea lor tinerei laureate. De altfel, toți cei care o cunosc pe câștigătoare știu că ea este prezentă la toate cursurile și că nu se mulțumește niciodată cu o singură versiune de traducere, propunând soluții îndrăznețe și bine argumentate.

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Premiul I câștigat de o elevă de la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, la Olimpiada de Cultură și Spiritualitate Românească

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Studente USV, membre ale Centrului de Scriere Creativă, premiate la Concursul Tematic Internațional de Artă şi Literatură „Iubirea nu e roz”