Distincție

Premiul I pentru Consiliul Județean al Elevilor Suceava în cadrul unui concurs național de proiecte



În perioada 2-5 iunie, la Sulina s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Proiecte „Parteneriat în Educație – Prezent și Perspective”, competiție în cadrul căreia Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava a obținut premiul I la secțiunea Interculturalitate, cu proiectul „Ceainărești la Cărturești”.
Concursul Național de Proiecte de la Sulina a reunit președinți și membri ai consiliilor județene ale elevilor din 40 de județe, aceștia prezentând 46 de proiecte pe patru componente educaționale: Sănătate, Mediu, Civism și Interculturalitate.
Proiectul Consiliului Județean al Elevilor Suceava, „Ceainărești la Cărturești”, a fost prezentat în plen de președintele CJE – Tudor Găitan, din delegația suceveană făcând parte și Beatrice Choleva, director al Palatului Copiilor Suceava, și Mara Perța Șofrana, coordonator CJE.
Potrivit lui Tudor Găitan, „acest proiect a apărut din nevoia membrilor CJE Suceava de a se întâlni regulat, într-un spațiu plăcut, pentru a discuta lejer pe marginea a variate teme. Astfel că, de la o săptămână la alta, aceste întâlniri au devenit din ce în ce mai organizate și mai interesante. Dezbatem probleme de interes actual, discutăm pe marginea unor cărți pe care convenim să le citim, despre un artist, un album de muzică. Totodată, treptat, întâlnirile noastre au dobândit și elemente de interculturalitate”. Acesta a ținut să aducă mulțumiri pentru sprijin și coordonare Yvonnei Țăranu-Hofnar.
Juriul, alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Sulina și ai Palatul Copiilor Tulcea, a deliberat cele mai bune proiecte, acestea fiind premiate. Premiile, constând în diplome și bani, au fost date în cadrul unei festivități desfășurate la Liceul „Jean Bart” Sulina.



Recomandări

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava
Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava