Concurs

Premii pentru cele mai frumoase și îngrijite camere de la căminul Colegiului „Spiru Haret”

Elevii căminiști de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava s-au întrecut pentru titlul de „Cea mai curată și îngrijită cameră” în cadrul celei de-a III-a ediții a concursului ”Fii prieten cu camera ta”, competiție ce urmărește responsabilizarea adolescenților și promovarea unor obiceiuri sănătoase în rândul acestora.
Concursul pentru cea mai curată și ordonată cameră de cămin nu doar că a stârnit spiritul competitiv, dar i-a motivat pe tineri să acorde mai multă atenție spațiului în care locuiesc, a doua lor casă de fapt.
Astfel, pe parcursul întregii săptămâni, elevii s-au mobilizat și au făcut curățenie generală în camerele lor, fetele la etajul I, băieții la etajul 2, în total circa 100 de elevi fiind angrenați în concurs.
Au aspirat, și-au reorganizat lucrurile personale, și-au ordonat hainele, rechizitele și cărțile, transformând o simplă activitate de rutină într-o provocare distractivă.
Marți, 18 martie, au primit vizita juraților – organizatori, profesori, pedagogi – care nu au fost deloc dezamăgiți de efortul tinerilor de a-și transforma camerele în spații primitoare, confortabile.
Au fost așteptați cu așternuturile perfect întinse, rafturi aranjate la milimetru, parfum plăcut și chiar mici decorațiuni care au adus un plus de personalitate fiecărui spațiu, mai ales în camerele fetelor.
Au primit puncte în plus cei care au făcut și mici investiții (perdele de soare, plante, mici piese de mobilier, luminițe), cei care au fost ingenioși în optimizarea fiecărui metru pătrat și au oferit încăperilor sentimentul de „acasă”.

Căminul colegiului
Căminul colegiului

La căminul din curtea Colegiului „Spiru Haret” sunt cazați 120 de elevi din toate zonele județului, dar și din Republica Moldova.
– Premianții
Cei mai harnici și creativi elevi au fost răsplătiți cu premii.
Locul I, fete:
– Jitaru Andreea Ioana și Jitaru Alexia-Ionela;
– Acea Andreea, Buliga Alexandra și Lupașcu Iustina.
Locul 1, băieți:
– Balan Alexandru, Husdup Gabriel și Țigănescu Eduard;
– Bondor Andrei, Ainar Alexandru, Sorohan Ștefan.
Locul 2, fete:
– Moroșan Teodora și Comorițan Bianca;
– Nati Bianca, Semovin Alexandra și Lazurcă Raluca.
Locul 2, băieți:
– Juravle Petru, Pintescu Marius și Popescu Andrei;
– Bârgăoan Vasile, Mîndrilă Vasile și Drelciuc David.
Locul 3:
– Papuc Claudia, Balașa Nicole și Logofătul Cristina;
– Juravle Denisa, Stan Amalia și Stan Alisia.

Premii pentru cele mai frumoase și îngrijite camere de la căminul Colegiului „Spiru Haret”
Premii pentru cele mai frumoase și îngrijite camere de la căminul Colegiului „Spiru Haret”

Premiile au fost asigurate cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Grănicești, reprezentată de primarul Gheorghe Nuțu, prezent la jurizare, și de Librăria Lidana.
Concursul a fost inițiat de pedagogii Giani Pungă și Ionela Bîrsan și supraveghetor Florentina Bumbac.
Cei implicați – jurați, organizatori, parteneri – au fost de acord că acest concurs nu a fost doar o competiție, ci și o lecție importantă despre responsabilitate și obiceiuri sănătoase, iar un spațiu curat este un spațiu în care te simți mai bine, înveți mai eficient și te odihnești mai liniștit.

Recomandări

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava