Intenție

Prefectul vrea să „eficientizeze birocrația” din instituțiile sucevene

Prefectul Orest Onofrei vrea să simplifice birocrația din instituțiile sucevene, astfel încât agenții economici să nu mai fie purtați inutil în fiecare lună pe drumuri de la o instituție la alta. Onofrei încearcă să determine instituțiile statului să folosească sistemele informatice cu care sînt dotate pentru a prelua raportările pe care cele aproximativ 26.000 de firme din județ le fac lunar la Fisc, pentru ca acestea să nu mai fie nevoite să depună același gen de documente la fiecare instituție în parte ca să demonstreze că s-au achitat de obligațiile față de bugetul de stat. „În prezent toți agenții economici vin o dată pe lună la Suceava ca să depună raportările la Finanțe și apoi parte din documente și la fiecare instituție, gen Casa de Pensii, ITM, CAS, etc. Ideea este ca raportările complete să se facă la administrațiile financiare din fiecare oraș și să se renunțe la raportări parțiale la fiecare instituție în parte. Acestea ar putea să obțină documente de la Finanțe printr-un sistem informatic bine pus la punct fără ca oamenii să mai stea pe la cozi și fără să mai existe maldărul de hîrtii. Asta ca să nu mai spun că foarte multe dintre lucrurile acestea ar putea fi raportate prin Internet să nu se deplaseze un om cu o mașină și o dischetă și când ajunge aici să constate că discheta nu funcționează, să se întoarcă și să vină a doua zi”, a declarat Onofrei. El consideră că problema este simplă și ține doar de a folosi echipamentul IT din instituții în care au fost investite sume imense și care sunt ținute ca obiecte de mobilier. Prefectul a mai spus că va avea o discuție cu toți șefii de instituții în prezența informaticienilor pentru a pune la punct acest sistem care va ușura munca agenților economici.

Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

100 de ani de CAR Învățământ Fălticeni: De la Banca Corpului Didactic din 1926 la o rețea județeană de 30 de sucursale