Premierul Victor Ponta nu va fi externat vineri din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi în urma unei accidentări la un meci de baschet, medicii care i-au efectuat o nouă consultație recomandându-i să rămână internat cel puțin până duminică, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.Conform surselor citate, premierul a fost evaluat de medicii turci vineri dimineață, iar aceștia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile și i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.Anterior operației, Ponta estima că va reveni în țară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv.Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital și păstrează legătura cu acesta, declara, joi, agenției MEDIAFAX că șeful Guvernului va fi consultat vineri de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observație, în funcție de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmând să fie sau nu prelungit.





