Situații de urgență

Pompierii de la ISU Suceava și-au triplat numărul de intervenții în patru ani

Colonelul Ioan Burlui, șeful ISU Suceava

Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au răspuns la foarte multe apeluri de urgență în ultima perioadă de timp, analizele statistice arătând că numărul intervențiilor a crescut de trei ori în ultimii patru ani.
Conform analizei de bilanț pe anul 2012 a ISU Suceava, diversificarea misiunilor, în principal dezvoltarea serviciului SMURD, a dus la o creștere foarte mare a numărului de solicitări.
„Dacă facem o analiză comparativă pe ultimii patru ani, vom constata o creștere cu o medie de 48% a intervențiilor de la an la an, numărul intervențiilor din 2012 fiind de 3,3 ori mai mare decât cele din anul 2009”, se arată în raportul de analiză semnat de colonelul Ioan Burlui, șeful ISU Suceava.
Pe parcursul anului trecut, echipajele ISU din județ au avut nu mai puțin de 5.400 de ieșiri la intervenție, aproape patru sute fiind întoarceri din drum, deplasări fără intervenții ori alarme false. Restul, 5006, au fost situații de urgență confirmate, rezultând o medie de 14 situații de urgență pe zi. 57% din totalul situațiilor de urgență au fost cazuri asistate de personalul medical SMURD, iar 18% au fost incendii.
Cel mai important obiectiv al muncii lucrătorilor ISU, salvarea de vieți, a însemnat anul trecut 3.100 de persoane care au primit ajutor în situații de urgență. Au existat din păcate și victime pentru care nu s-a mai putut face nimic. 39 de oameni au murit pe parcursul anului trecut în incendii sau accidente.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Pacientele cu AVC transferate de Paști cu elicopterul la Suceava se recuperează bine: sunt cooperante și și-au recăpătat mobilitatea

O fetiță născută în noaptea de Înviere și aproape 1.000 de prezentări terestre și pe cale aeriană la Urgențele Spitalului Clinic din Suceava

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj