Acțiunea „Blocada 2014” a Poliției Române, demarată luna trecută la nivel național și care presupune controale cu efective sporite pe toate liniile de muncă ale poliției, a fost prelungită și în luna august, cu accent pe controale rutiere în condițiile creșterii valorilor de trafic din această perioadă a concediilor, în care mulți suceveni sunt veniți acasă din străinătate.
O primă etapă a acțiunii „Blocada” a avut loc în perioada 5-8 august, interval în care peste 300 de polițiști au desfășurat în jur de 30 de acțiuni de control. Au fost constatate 24 de infracțiuni, din care, cele mai multe, șapte, la regimul rutier și trei la regimul armelor și munițiilor.
În urma organizării mai multor filtre rutiere au fost reținute 31 de permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost aplicate 725 de amenzi, în valoare de peste 230.000 de lei.
„O atenție sporită a fost acordată infracționalității la regimul rutier, având în vedere valorile crescute de trafic din această perioadă de pe drumurile sucevene. Au fost organizate acțiuni punctuale pe linie de alcool și viteză”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Ofițerul de presă a arătat că astfel de acțiuni de control cu efective sporite vor fi continuate pe tot parcursul lunii august. În acțiuni sunt angrenați și polițiști de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care vor intensifica patrulările în trenurile aglomerate în această perioadă.
Filtre rutiere
Polițiștii continuă acțiunea „Blocada” și în august, cu accent pe traficul aglomerat






