Dosar penal

Polițiștii cercetează o femeie acuzată că-și bate fetița în vârstă de 3 ani

O femeie în vârstă de 39 de ani din municipiul Rădăuți este cercetată de polițiști pentru rele tratamente aplicate fiicei sale. Concret, mama este acuzată că-și bate crunt și neglijează fetița de 3 ani, surdo-mută. Femeia, Paraschiva A., a fost reclamată la poliție chiar de mama soacră, în casa căreia locuiește împreună cu fata de 3 ani și un alt copil în vârstă de 18 ani.
După ce au luat cunoștință de plângere, oamenii legii de la Poliția Municipiului Rădăuți i-au întocmit femeii dosar penal și au demarat cercetări. Primele indicii par a nu confirma însă acuzațiile bunicii copilei. Marți, o echipă de la Direcția de Asistență Socială Suceava a efectuat un control la domiciliul unde locuiește mama, bunica acuzatoare și fetița.
„Nu am găsit indicii care să confirme că mama își bate fetița, așa cum reclamă bunica. Copila era bine îngrijită și nu avea urme de violență”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Direcției de Asistență Socială Suceava, Nicoleta Lența, subliniind însă că acest caz rămâne în atenția Direcției de Asistență.
Se pare că bunica, nemulțumită că femeia (care nu a fost căsătorită legal cu bărbatul cu care a trăit) nu vrea să plece din casa ei, caută fel de fel de motive de răzbunare. Polițiștii au întocmit totuși dosar penal și continuă cercetările, având câteva reclamații cum că fetița ar fi bătută de mamă și din partea unor vecini.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O femeie din Sucevița, Varvara Bocicu, a fost sărbătorită la împlinirea venerabilei vârste de 106 ani

Primarul din Sucevița, Liviu Bodnărescu, i-a oferit sărbătoritei un tort și un frumos buchet de flori, în semn de respect din partea întregii comunități locale
Primarul din Sucevița, Liviu Bodnărescu, i-a oferit sărbătoritei un tort și un frumos buchet de flori, în semn de respect din partea întregii comunități locale