Ancheta demarată de polițiști în cazul incendiului izbucnit în gospodăria unui pădurar din comuna Sucevița a infirmat primele concluzii ale pompierilor, cu privire la o acțiune intenționată. Din investigarea efectuată la fața locului s-au identificat mai multe probe care au dus la concluzia că focul a izbucnit prin efectul termic al curentului electric. Mai exact, este vorba de o instalație electrică cu conexiuni proprii, care asigura iluminatul pe timp de noapte în poiata unor pui, și care, pe fondul suprasolicitării, ar fi aprins materialele inflamabile din jur.
Incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marți, la gospodăria lui Aurel Corjin. Focul a distrus anexele gospodăriei pădurarului și a afectat încă o gospodărie din vecinătate. La sosirea echipajelor de pompieri ardeau anexele din două gospodării, construcții din lemn cu învelitori de azbociment și draniță impregnată, care au favorizat extinderea cu rapiditate a incendiului. La gospodăria pădurarului pagubele au fost evaluate la 110.000 de lei, la vecin pagubele fiind minore.
Aurel Corjin, pădurar în zona satului Voivodeasa, locuit în mare parte de romi, era convins că este vorba de o mână criminală și bănuia că totul i se trage de la nenumăratele incidente legate de prinderea unor localnici la furat lemn în pădure. Proprietarul bănuia că o sticlă incendiară ar fi putut declanșa prăpădul din miez de noapte, la o oră la care el și membrii familiei sale dormeau.
Polițiștii nu au găsit date de anchetă care să-i facă să creadă că a fost o acțiune intenționată și nu au găsit nici o urmă de vreun recipient inflamabil, așa cum bănuia proprietarul că s-ar fi acționat.
În această fază a anchetei nu se poate vorbi totuși de un dosar finalizat, proprietarul având dreptul să conteste aceste concluzii, dacă are dubii asupra lor.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Secția Rurală Marginea, cu sprijinul ofițerilor de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.





