Un bărbat din comuna Arbore a fost arestat preventiv pentru infracțiunea de ultraj, fiind acuzat că a amenințat un polițist cu acte de violență și cu incendierea locuinței. Fapta este cu atât mai gravă cu cât în trecut același polițist i-a întocmit bărbatului un dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără permis, dosar în urma căruia inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă de 8 luni de închisoare a cărei aplicare a fost amânată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au explicat că, la data de 30 mai 2016, inculpatul, Ionuț Tudorel Cruț, în timp ce se afla la domiciliul său, dar și ulterior la sediul Postului de Poliție Marginea, i-a adresat amenințările amintite agentului de poliție N.C., provocându-i o stare de temere.
Agentul a răspuns în acea zi la un apel la numărul de urgențe 112, după ce chiar mama lui Cruț ceruse ajutor, sesizând că fiul ei are un comportament violent. În timpul acestei intervenții ar fi avut loc actele de amenințare asupra omului legii. După acest incident, agentul de poliție a întocmit încă un dosar penal pe numele lui Ionuț Tudorel Cruț, pentru infracțiunea de violență în familie.
Procurorii au subliniat ca circumstanță agravantă faptul că bărbatul l-a amenințat pe polițist deși se afla în perioada termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit de instanța de judecată pentru fapta de conducere fără permis. În acest termen, bărbatul are impuse mai multe restricții și obligații, una din cele mai importante fiind cea de a nu mai comite vreo infracțiune.
Suspectul a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava din seara zilei de 30 mai, inițial în baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore.
A doua zi, pe 31 mai, magistrații Judecătoriei Rădăuți au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia de arestare preventivă poate fi atacată cu apel la instanța superioară.





