Polițist ajuns în spatele gratiilor, după ce a agresat doi colegi care îl cercetau în urma unei tamponări

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

Un agent de poliție a fost reținut miercuri pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava, după ce a fost protagonistul unui incident petrecut luni seara, pe o stradă din municipiul Fălticeni. Aflat la volanul unui autoturism, Dumitru Norocel, agent la Poliția Municipiului Fălticeni, a tamponat un autoturism care se afla parcat regulamentar pe o stradă din municipiu.
După incident, acesta a coborât din autoturism și nu i-a permis proprietarului autoturismului avariat să fotografieze urmările tamponării, părăsind apoi zona. În scurt timp, fugarul a fost identificat de o patrulă de poliție în timp ce se afla în apropierea blocului în care locuiește. Somat legal să se oprească și să-i însoțească pe polițiști pentru a clarifica situația evenimentului rutier produs de acesta, Dumitru Norocel l-a agresat fizic pe unul dintre agenții de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul peste cap și spărgându-i ochelarii de vedere. Ulterior, a continuat să-l agreseze pe acesta și l-a amenințat cu moartea și destituirea din funcție și pe celălalt polițist, aflat în zonă pentru cercetarea evenimentului.
Deși condusese autoturismul pe drumurile publice în momentul producerii tamponării și mirosea a alcool, protagonistul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să-i fie prelevate probe de sânge la spital, pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj și a infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice. În cursul zilei de miercuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au emis pe numele polițistului agresiv o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă