Ediția a VIII-a

Poliția dă astăzi startul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Săptămâna Prevenirii Criminalității a ajuns la a VIII-a ediție

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava demarează, începând de astăzi, „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, campanie ajunsă la a opta ediție, în cadrul căreia zilnic se desfășoară activități de prevenire pe tipuri de infracțiuni.
Astăzi, în prima zi a campaniei, se va desfășura un grup de lucru cu tema „Siguranța patrimonială a persoanelor”, dezbatere care va urmări riscurile și vulnerabilitățile cetățenilor privind infracțiunile de furt și în cadrul căreia va fi realizată o analiză a infracțiunilor de furt pentru identificarea zonelor de risc.
Pe parcursul zilei de astăzi, la nivelul întregului județ, polițiștii vor împărți scrisori cu recomandări preventive în cutiile poștale.
Mâine, pe 1 octombrie, se va lansa campania „Violența Naște Violență!”, care se va axa pe activități în teren de distribuire de materiale preventive.
“În a doua parte a zilei se vor desfășura activități de prevenire și informare a agenților economici din mediul rural, cu privire la riscurile generate de consumul de alcool în exces în privința săvârșirii infracțiunilor cu violență”, a precizat inspectorul principal Ionuț Epureanu, coordonatorul acțiunilor.
Foarte multe acțiuni de prevenire în școli
Pe 2 octombrie va urma ziua dedicată prevenirii delincvenței juvenile. Va avea loc o întâlnire cu tema „Absenteismul școlar – primul pas către delincvență”, în care se va analiza fenomenul absenteismului școlar la nivelul județului.
„Ulterior, în baza concluziilor desprinse, se vor desfășura activități de prevenire și informare în barurile din zona unităților de învățământ. Se vor constitui echipe mixte polițiști – profesori care vor identifica elevii care absentează de la ore și le vor fi prezentate riscurile și pericolele la care se expun”, a precizat inspectorul principal Epureanu.
Joi, 3 octombrie, urmează ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor.
Se va organiza la Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc o întâlnire cu tema „Optimizarea parteneriatului instituțional și parteneriatului public-privat în vederea creșterii siguranței comunitare și a prevenirii victimizării minorilor”.
De asemenea, se va lansa un proiect punctual de prevenire a violenței în mediul școlar la Colegiul Silvic Bucovina.
Tot în această zi se vor derula activități practice în unități de învățământ din mediul primar, gimnazial și liceal. Vor avea loc întâlniri cu elevi și cadre didactice și vor fi prezentate teme de interes în vederea menținerii climatului de siguranță în zona unităților de învățământ și în interiorul acestora.
Zi dedicată prevenirii accidentelor cu implicarea căruțașilor, o mare problemă la nivel de județ
În fine, ziua de vineri, 4 octombrie, se va concentra pe prevenirea accidentelor rutiere. Cu această ocazie se va lansa oficial proiectul cu finanțare europeană „Safety Roads”, care vizează prevenirea accidentelor cu implicarea căruțașilor, o mare problemă la nivel de județ. Cu această ocazie vor fi montate pe atelajele hipo elemente reflectorizante realizate în cadrul proiectului.
„Săptămâna Prevenirii Criminalității” se vrea un efort comun al mai multor instituții în scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la importanța actului preventiv și în vederea responsabilizării cetățenilor în legătură cu fenomenul infracțional.

Recomandări

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Acțiuni aproape zilnice ale poliției pentru prevenirea violenței în școli: controale prin baruri, dar și ședințe cu elevii

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.