Explicații

Pogea spune că se face prea multă zarvă în jurul impozitului forfetar

Gheorghe Pogea a arătat că România se află pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al veniturilor publice datorită taxării
Gheorghe Pogea a arătat că România se află pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al veniturilor publice datorită taxării

Numărul firmelor nou înființate în primele patru luni ale acestui an comparativ cu numărul celor radiate este dublu. Cel puțin așa a susținut la Suceava ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, care a dorit astfel să demonstreze că viața economică din România este una normală și că într-un mediu concurențial sunt firme care se nasc și altele care mor. Pogea a declarat că se face prea multă zarvă în jurul impozitului minim obligatoriu sau a impozitului forfetar, cum i se mai spune, și că nu acesta este motivul principal pentru care unele societăți își trag obloanele. Ministrul Finanțelor a venit și cu un exemplu menit să demonstreze că situația nu este așa de neagră precum pare. „Să presupunem că discutăm de o firmă, de o microîntreprindere care are o cifră de afaceri mică, de 1.000 de euro pe lună. În 12 luni sunt 12.000 de euro. Ea poate opta acum pentru impozitul de 3% pe venit. 3% din 12.000 de euro înseamnă 360 de euro. Impozitul minim pe care noi l-am pus a fost de 500 de euro. Volumul suplimentar pe care ar trebui să-l plătească firma respectivă este de 140 de euro la nivelul unui an, adică 12 euro pe lună. Vreți să-mi spuneți mie că se închid firmele pentru 12 euro? Încercați să vă amintiți când v-ați spălat ultima oară mașina dacă ați primit ceva? Adică 12 euro pe lună este o mașină pe care o spală o anumită companie o dată și nu o plătește. Iar acest lucru trebuie să fie din considerent de echilibru, de tratament egal față de contribuabil și nici într-un caz acest impozit minim nu este de natură să bage în faliment firmele”, a explicat Pogea.
„Trebuie să privim onest, cu realism nivelul taxării în România”
Ministrul Finanțelor a arătat că România se află pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al veniturilor publice datorită taxării. Nivelul veniturilor publice se ridică la 32,8% din Produsul Intern Brut, în timp ce în statele din zona euro media este de 45%. De aceea, a spus Pogea, ar trebui să privim în mod onest, cu realism nivelul taxării în România. Totuși, ministrul Finanțelor recunoaște că povara fiscală este mare și a promis comasarea și reducerea a 179 de taxe.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava