Forță

PLD-iștii susțin că, la Suceava, le suflă în ceafă PNL-iștilor



PLD-iștii susțin că, la Suceava, le suflă în ceafă PNL-iștilor
PLD-iștii susțin că, la Suceava, le suflă în ceafă PNL-iștilor

În județul Suceava, PLD se află foarte aproape de momentul în care va depăși PNL. Afirmația entuziastă aparține președintelui interimar al organizației județene a PLD, deputatul Dumitru Pardău (foto), și a fost făcută ieri, la o zi după înregistrarea oficială a partidului.
Pardău a declarat că PLD crește de la o zi la alta și că, în prezent, la nivel național are organizații în aproape jumătate din localitățile țării, numărul membrilor atingând cifra de 50.000. Liderul liberal democrat a ținut să amintească de șicanele făcute, la înregistrarea PLD ca partid politic, de către liberali, care „s-au luptat până la ultima clipă pentru a ne refuza acest drept european, dreptul la asociere”.
Comportamentul liberalilor, a spus Pardău, nu face cinste și nu-i onorează pe cei care reprezintă PNL. El a arătat că semnificația înființării PLD este atât instituțională, cât și juridică și morală. „Din punct de vedere instituțional, justiția a ieșit câștigătoare din acțiunea de înființare a PLD, nu s-a lăsat influențată de argumentele incorecte și de unele presiuni. Din punct de vedere juridic am avut de a face cu un război în care PNL și-a mobilizat toarte resursele de partid de guvernământ. Din punct de vedere politic, PLD are șansa să joace pe terenul politicii mari și să bată PNL, iar din punct de vedere moral este o victorie a celor care cred că liberalismul poate fi salvat”, a explicat președintele PLD Suceava. Pardău a subliniat că, prin modul în care s-a comportat în ultima vreme, PNL a demonstrat că a devenit „un partid nedemocratic care a alunecat grav spre PSD”. „Putem spune că primăvara politică a debutat cu înființarea PLD, partidul liberalismului, partid născut european, care din prima zi de naștere a intrat în linie dreaptă pentru alegerile europarlamentare. Vom fi un partid al eficienței, al responsabilității”, a conchis Dumitru Pardău.



Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”