Impact

Planul Roșu de Intervenție a fost activat după ce un microbuz cu 10 persoane a ajuns într-un șanț

Accidentul în care au fost implicate 10 persoane

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în dimineața zilei de luni, după ce un microbuz în care se aflau 10 persoane a ajuns într-un șanț. Accidentul a avut loc la Drăgoiești, la scurt timp după ora 6.00, iar la fața locului au intervenit gradual o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă) și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava.
Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, dar echipajele medicale care au mers la locul accidentului i-au evaluat pe toți cei implicați în accident. La final s-a decis ca trei persoane, conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme, să fie transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Suceava.
Polițiștii au deschis o anchetă și din primele verificări s-a constatat că șoferul era un tânăr de 28 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Accidentul s-a produs din cauza șoferului microbuzului marca Mercedes, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv la ploaie.

Planul Roșu de Intervenție a fost activat după ce un microbuz cu 10 persoane a ajuns într-un șanț
Planul Roșu de Intervenție a fost activat după ce un microbuz cu 10 persoane a ajuns într-un șanț
Planul Roșu de Intervenție a fost activat după ce un microbuz cu 10 persoane a ajuns într-un șanț
Planul Roșu de Intervenție a fost activat după ce un microbuz cu 10 persoane a ajuns într-un șanț
Accidentul în care au fost implicate 10 persoane
Accidentul în care au fost implicate 10 persoane

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României