CAS

Peste patru milioane de lei, pentru compensate și gratuite, în august

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a alocat, în luna august, pentru medicamentele compensate și gratuite, 4.500.000 lei, sumă care urmează a fi suplimentată în funcție de necesități.
Potrivit unui comunicat de presă semnat de președintele director general al instituției, Michaela Pelepco, și transmis ieri, din totalul de 4.500.000 lei, 3.600.000 lei sunt pentru medicamentele compensate și gratuite și 900.000 lei pentru medicamentele necesare în tratamentul bolilor cronice.
„Pentru menținerea continuității în eliberarea medicației prescrise, în iulie, fondurile alocate inițial au fost suplimentate cu 551.000 lei, sumele fiind suficiente pentru întreaga lună”, se precizează în document.

Recomandări

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă