Lupta autorităților sanitar-veterinare cu pesta porcină africană este în plină desfășurare, deși numărul de focare stinse este mult mai mare decât al celor încă active. Conform unui raport la nivel național, virusul pestei porcine africane continuă să fie prezent în 84 de localități din 16 județe, cu un total de 397 de focare active. Alte 853 de focare au fost stinse la nivel național.
Din fericire, județul Suceava a fost ferit până acum de pestă, deși virusul a fost prezent în județe vecine. Focare de pestă porcină africană au fost confirmate la Botoșani, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Doctorul Dan Corneanu, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a declarat că măsurile de prevenire și de atenționare a populației continuă intens, în paralel cu controalele la frontieră, inclusiv pe timp de noapte.
Au fost și momente delicate pentru sanitar-veterinarii suceveni, cu porci morți găsiți aruncați la marginea pădurii și în zone izolate, abandonați probabil de proprietari panicați că ar putea să rămână fără toate efectivele, însă din fericire testele au infirmat prezența pestei porcine africane.
De asemenea, nici probele recoltate de la mistreți nu au pus probleme privind prezența virusului.
Dan Corneanu a mai spus că la nivel național s-au achitat despăgubiri integrale pentru 8.643 de proprietari de porci infestați, în valoare de 251 de milioane de lei.
Luptă continuă
Peste 850 de focare de pestă porcină au fost stinse. Virusul s-a plimbat prin județele vecine, dar a ocolit Suceava




