Control în trafic

Peste 70 de căruțași și bicicliști, amendați de polițiștii rutieri

Peste 70 de căruțași și bicicliști au fost amendați de polițiștii rutieri în cadrul unei acțiuni de control în trafic desfășurată miercuri, 4 martie, și axată pe depistarea conducătorilor de atelaje hipo, biciclete și mopede care încalcă legislația rutieră. Controlul în trafic s-a desfășurat în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii de la Serviciul Rutier acționând împreună cu formațiunile rutiere teritoriale.
Au fost aplicate 149 de amenzi, în valoare de aproape 30.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni 47 au fost pentru căruțași și 26 pentru bicicliști, acestea fiind categoriile de participanți la trafic care au primit cele mai multe sancțiuni.
În cazul căruțașilor s-au aplicat amenzi pentru lipsa elementelor reflectorizante, pentru că aveau atelaje hipo neînregistrate ori pentru că nu aveau asupra lor acte de identitate. În cazul bicicliștilor cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost pentru lipsa elementelor reflectorizante ori a cărții de identitate.
Polițiștii spun că în 2014 și în primele două luni din 2015 au organizat peste 50 de acțiuni de informare și responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo, fiind distribuite peste 2.000 de plăcuțe reflectorizante. Acestea au fost realizate în cadrul unui proiect inițiat de Fundația RCHF România.

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești –  Comănești
Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn