Sancțiuni multe

Peste 500 de amenzi, după un control în trafic al poliției rutiere

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, timp de trei zile, o amplă acțiune de control în trafic, fiind aplicate peste 500 de amenzi, constatate zece infracțiuni și reținute 12 permise de conducere. Controlul în trafic s-a desfășurat în perioada 18-20 ianuarie și s-a axat pe trei direcții principale: combaterea vitezei, a depășirilor neregulamentare și depistarea șoferilor băuți.
Valoarea celor 535 de amenzi aplicate în cadrul controlului în trafic depășește 120.000 de lei.
Cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 121 de kilometri la oră, pe DN 17, în comuna Stroiești, la un conducător auto din Cluj.
De precizat că din cele zece dosare penale, patru au fost întocmite pe numele unor șoferi băuți.
Polițiștii au anunțat că vor intensifica acțiunile de control, în încercarea de a reduce numărul de accidente.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe