Rotunda - Liteni

Peste 50 de copii au participat la concursul „Răsună toaca-n cer”, ediția a V-a

Concursul „Răsună toaca-n cer”de la Liteni
Concursul „Răsună toaca-n cer”de la Liteni

Peste 50 de copii au participat la concursul de toacă „Răsună toaca-n cer”, ediția a V-a, organizat de Parohia Adormirea Maicii Domnului și Sf. Andrei Rotunda – Liteni, Protopopiatul Fălticeni, duminică, 9 august. Pr. paroh Mihai Ursuleasa ne-a spus că la competiție au participat 51 de copii și tineri din județele Botoșani, Suceava și Iași.
La categoria Preșcolari, Premiul I a fost obținut de Iustinian Crăciun, din Hârlău, iar la categoria Învățământ primar, Locul I a fost acordat elevului Matei Ștefan, din Dumbrăveni – Suceava. La categoria Învățământ gimnazial, Premiul I a fost obținut de Matei Secrieru, din Icușeni, județul Botoșani, iar la categoria Învățământ liceal pe primul loc s-a situat Cosmin Zaharia, din Pleșești – Suceava.
Pr. paroh Mihai Ursuleasa a mulțumit Mănăstirii Probota, Primăriei Liteni și restaurantului Select din Fălticeni, care i-a ajutat pe organizatori cu masa copiilor, societății General Construct, familiilor Maniliuc din Liteni și Dincu din Roșcani. Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul Primăriei orașului Liteni (primar Tomiță Onisii) și al stavroforei Marina Țurcanu, stareța Mănăstirii Probota.
Toți copiii participanți la concurs au primit diplome și dulciuri, iar premianții au fost recompensați cu medalii și premii în bani.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus