Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava

insp. Tatiana Vîntur
insp. Tatiana Vîntur

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava își propune să sprijine și să ajute copii şi tineri cu dizabilităţi sau cu cerințe educaționale pentru a preveni și a combate abandonul şcolar.

Instituția a anunțat demararea proiectului european „SPER – Sprijin Personalizat pentru Educația și Reușita copiilor cu CES”, pentru sprijinirea a 101 copii şi tineri şi a 40 de părinţi/reprezentanţi legali, „prin oferirea de servicii şi resurse educaţionale specializate, în vederea prevenirii şi combaterii abandonului şcolar și a părăsirii timpurii a școlii”.

Cei 101 copii și tineri provin de la Şcoala Gimnazială „Petru Comărnescu” Gura Humorului, Şcoala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava şi Şcoala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilişeşti.

Perioada de implementare a proiectului este până la finele anului 2028, a menționat insp. Tatiana Vîntur, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava.

Proiectul se află în perioada de selecție a echipei de proiect, iar începerea activităților este preconizată pentru jumătatea lunii februarie 2026, a mai adăugat aceasta.

Recomandări

Colegiul Economic implementează un proiect de peste 1,3 milioane de euro, pentru prevenirea abandonului școlar

CJ Suceava acordă sprijin pentru aproximativ 40 de copii și tineri care vor reprezenta Bucovina la un festival internațional

Elevi din Panaci și Dorna Arini au descoperit biodiversitatea Munților Călimani în cadrul evenimentului internațional „Youth at the Top 2026”

Echipa de robotică a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, sprijinită, în premieră, de Consiliul Județean Suceava

Dezbatere dedicată părinților și profesorilor, organizată la Parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni