Peste 1.300 de amenzi date de polițiștii suceveni într-o săptămână

Peste 1.300 de amenzi date de polițiștii suceveni într-o săptămână
Peste 1.300 de amenzi date de polițiștii suceveni într-o săptămână

În perioada 11-17 decembrie, peste 150 de polițiști din structurile de ordine publică au acționat, zilnic, la nivelul întregului județ pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, dar și pentru a asigura o intervenție promptă la orice eveniment.
De asemenea, polițiștii au fost prezenți în fiecare zi pe drumurile naționale, europene și județene și au desfășurat acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive sau pe fondul consumului de alcool. În cadrul acțiunilor au fost reținute 99 de permise de conducere, dintre care 17 pentru consum de băuturi alcoolice, 13 pentru depășirea regimului legal de viteză și 69 pentru săvârșirea altor abateri. De asemenea, au fost retrase 58 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii de ordine publică au intervenit în această perioadă la 449 de evenimente, 35 de autori fiind prinși în flagrant. În acest context, față de 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate. Au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel național și internațional.
Pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și sancționarea celor care au comis abateri, au fost aplicate 1.319 amenzi contravenționale. Cele mai multe – 1.061
– au fost aplicate la regimul rutier. Alte 184 de sancțiuni au fost aplicate pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 482.197 lei.
„De asemenea, au fost confiscate și indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 24.144 lei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Mihai Dimian: Când copilul meu a început pregătitoarea erau 20 de elevi în clasă, după o săptămână erau 32. Părinții vin din jurul Sucevei din vile foarte frumoase, de unde au plecat au lăsat 16 în clasă

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Așa-zisul activist de mediu din Suceava, actual deputat AUR de Bistrița, Tiberiu Boșutar, trimis în judecată pentru instigare la infracțiuni