Serbare

„Pentru tine, primăvară!”, spectacolul claselor primare de la Colegiul „Mihai Eminescu”

"Pentru tine, primăvară!", pe scena Casei de Cultură

Elevii claselor primare de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava au alungat frigul ultimelor zile ale anotimpului rece și au salutat sosirea primăverii printr-un spectacol variat și plin de culoare, organizat săptămâna trecută, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Fiecare clasă de prichindei a etalat un moment artistic prin care a împărtășit din entuziasmul copilăriei. Cadrele didactice care i-au coordonat, organizatorii acestui spectacol, au transmis că spectacolul intitulat „Pentru tine, primăvară!” își dorește să transmită viață, iubire și bucurie.
„Acest anotimp plin de speranță trezește în sufletul tuturor sentimente ce ne învăluie și înflorește inimile. Primăvara este anotimpul primului ghiocel, anotimpul dedicat ființei ce ne-a dat naștere, prima raza de lumină după o iarnă nemiloasă”, au transmis cadrele didactice.
Spectacolul claselor primare
Cei mai mici dintre protagoniștii serbării, elevii clasei pregătitoare, au fost și cei care au spart gheața, pentru debut aceștia pregătind un moment muzical, potrivit pentru a încălzi publicul spectator pentru programul ce a urmat.
Cei din sală au asistat la o suită de momente variate, de la hore și jocuri populare, la vals elegant, dansul ghioceilor, dans irlandez sau polcă.
Din program nu aveau cum să lipsească momentele cu tematică, alaiul florilor și al păsărilor, al vestitorilor primăverii. De asemenea, organizatorii nu au uitat să aducă un omagiu tuturor mamelor din lume.
Din comisia de organizare a spectacolului au făcut parte: prof. Camelia Patraș, Florina Ciubotaru, Camelia Macuc, Valentina Păcurari, Maria Dumitraș, Mariana Mireuță, Viorica Croitor, Camelia Maftei, Carmen Turcu, Cornelia Bratu, sub coordonarea prof. Luminița Ștefănel și cu sprijinul echipei manageriale: prof. Renato Tronciu, directorul liceului, prof. Gabriela Cazac – director adjunct și prof. Felicia Vranău, consilier educativ.

„Pentru tine, primăvară!”, spectacolul claselor primare de la Colegiul „Mihai Eminescu”
„Pentru tine, primăvară!”, spectacolul claselor primare de la Colegiul „Mihai Eminescu”
"Pentru tine, primăvară!", pe scena Casei de Cultură
"Pentru tine, primăvară!", pe scena Casei de Cultură

Recomandări

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Sub cerul Bucovinei, tradiții laolaltă: Sărbătoare multiculturală de Ziua Copilului la Muzeul Satului Bucovinean