Acțiune poliție

Pedepse cu executare pentru trei hoți de la Șcheia. Doi au fost găsiți, unul nu

Acțiune poliție
Acțiune poliție

Poliția municipiului Suceava a primit spre executare trei mandate emise de Judecătoria Suceava, prin care trei autori de furturi din satul Șcheia, comuna Șcheia, au fost condamnați la pedepse definitive.
Având în vedere că era vorba despre trei condamnați, s-au constituit echipaje suplimentare de poliție, inclusiv o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Dorian Ovidiu Bidirel, din Șcheia, a fost identificat și condus sub escortă la Penitenciarul Botoșani, având de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Constantin Gabriel Oltean fusese condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, într-un centru de detenție pentru minori, fiind condamnat pentru furturi repetate în perioada în care era minor. Și acesta a fost identificat și ulterior încarcerat în vederea executării pedepsei.
În fine, hoțul cu cea mai mare pedeapsă de executat – Ionuț Daniel Bacrău, condamnat la 4 ani și 4 luni de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, nu a fost găsit la domiciliu și nu s-au aflat date despre el. În cazul acestuia s-a dispus darea în urmărire.
Toți cei trei au la activ fapte de furt comise în mod repetat, astfel că pedepse mai vechi, aplicate inițial cu suspendare, au fost comutate în pedepse în penitenciar.

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare