Proiecte

PD va monitoriza activitatea societăților subordonate Primăriei Suceava

Democrații suceveni au anunțat că intenționează să monitorizeze activitatea tuturor societăților aflate în subordinea Primăriei Suceava, respectiv ACET, CET și TPL. Anunțul a fost făcut de președintele Organizației Municipale Suceava a PD, consilierul local Niculai Barbă, care a precizat că în cel mai scurt timp, vor fi desemnate câteva persoane, membri ai PD, care vor avea sarcina de a strânge informații și de a monitoriza societățile subordonate municipalității. „Aceste persoane vor fi alese din rândul specialiștilor noștri pe care îi avem în PD. Această acțiune face parte din strategia noastră premergătoare viitoarelor alegeri”, a spus Barbă. El a adăugat că atât consilierii locali ai PD, cât și specialiștii care vor participa la această acțiune vor identifica eventualele probleme în activitatea celor trei societăți comerciale. Liderul democraților suceveni susține că, în urma acestei monitorizări, PD va veni cu propuneri de îmbunătățire a activității ACET, CET și TPL. „Vom lua în calcul și sesizările populației cu privire la activitatea acestor societăți. Oricum, intenționăm ca pe lângă membrii noștri de partid care vor lua parte la această acțiune, să atragem de partea noastră și specialiști, cu ajutorul cărora să putem întocmi un plan de acțiuni pentru eficientizarea activității societăților în cauză”, a mai declarat Niculai Barbă. Pe de altă parte, el a precizat că spera ca în perioada imediat următoare, primarul Sucevei, Ion Lungu, să convoace o ședință extraordinară a Consiliului Local, în care să fie prezentate rapoartele de activitate ale ACET, CET și TPL Suceava.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Digitalizarea activității societății ICETOP SRL prin achiziția de active corporale și necorporale – anunț final

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Ediția de anul acesta a expoziției de mașini FIM-AR EXPO va avea loc la finalul acestei săptămâni la Iulius Mall Suceava