Patru tineri din Vaslui, autorii unei înșelăciuni prin metoda „accidentul”



În urma continuării verificărilor privind infracțiunea de înșelăciune prin metoda „accidentul” în care a fost păcălită o bătrână din municipiul Fălticeni, s-a documentat activitatea infracțională a patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, toți din comuna Cozmești, jud. Vaslui, în prezent arestați preventiv într-un arest din țară.Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani, aflat într-un penitenciar din țară, a sunat-o la telefon, pe 12 septembrie, pe femeia din municipiul Fălticeni și, după ce s-a recomandat ca fiind doctor din cadrul Spitalului Suceava, i-a precizat că nora ei a avut un accident de mașină și este în stare gravă la spital, iar pentru intervenția pe care o necesită trebuie să-i dea suma de 3.500 euro. Ulterior, după ce persoana vătămată a fost de acord să dea suma de 1.000 euro, la locuința bătrânei s-au prezentat doi tineri de 20, respectiv 22 de ani, care au intrat în posesia banilor.Din cercetări s-a stabilit că cei doi tineri au venit în municipiul Fălticeni cu un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani.În urma probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei patru pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.



Recomandări

Peste 50 de „cupluri de aur” din Fălticeni au fost premiate de primarul Cătălin Coman de Ziua Municipiului

Peste 50 de „cupluri de aur” din Fălticeni au fost premiate de primarul Cătălin Coman de Ziua Municipiului
Peste 50 de „cupluri de aur” din Fălticeni au fost premiate de primarul Cătălin Coman de Ziua Municipiului

Număr mare de morți în accidente, în acest an, în ciuda măsurilor polițiștilor, care au umplut arestul de autori de infracțiuni rutiere