Patru curse Tarom, anulate în weekend, după ce însoțitorii de bord s-au declarat inapți de zbor



Patru curse Tarom au fost anulate, sâmbătă și duminică, după ce însoțitorii de bord s-au declarat inapți de zbor, acest protest urmând altora similare, ale piloților și însoțitorilor companiei, ce au avut loc în septembrie, informează Mediafax.Sâmbătă Tarom a anulat două curse de la București la Iași și respectiv Salonic și retur, iar duminică, alte două curse spre Salonic și respectiv Moscova și retur.Într-un comunicat postat duminică pe site-ul său, Tarom anunță că se confruntă cu „o lipsă de personal navigant apt de zbor (însoțitori de bord)”.Reprezentanții companiei mai precizează că pasagerii curselor anulate sunt preluați pe alte zboruri Tarom sau ale altor companii pentru a ajunge la destinație.



Recomandări

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Zborul Suceava – Milano de ieri a fost reprogramat pentru astăzi, cursele pentru Dortmund și Memmingen au avut întârzieri de peste 5 ore