Omul de afaceri Dumitru Mihalescul, proprietarul firmelor Marelvi, și-a motivat, miercuri, intenția de a candida pentru un mandat de deputat, din partea PDL, în colegiul Rădăuți Marginea- Vicov. Mihalescul a declarat, într-o conferință de presă, că decizia sa este motivată de relația „neprietenoasă” pe care o au instituțiile statului cu comunitatea oamenilor de afaceri. Dumitru Mihalescul a arătat că, în calitate de importator și distribuitor de produse electrocasnice s-a lovit de multe ori de probleme și a fost nemulțumit de modul în care a fost susținut de instituțiile statului pentru a le rezolva. „Am vrut să intru în politică pentru a găsi soluții de a îmbunătăți mediul de afaceri și pentru a vedea cum putem atrage specialiștii acasă. În momentul de față, nu avem specialiști, nu avem oameni pregătiți, cei mai buni au plecat să lucreze afară și trebuie să vedem ce facem pentru a-i aduce înapoi, pentru a crea resursele necesare să-i aducem înapoi”, a declarat omul de afaceri. Acesta a mai spus că suma avansată de liderul PSD Mircea Geoană, de 20.000 de euro, drept „primă” pentru cei care se întorc să lucreze acasă nu este suficientă. „Trebuie un climat prietenos între instituțiile statului și mediul de afaceri, altfel nu vom putea să-i ținem aici pe acești oameni”, a afirmat Mihalescul. Conform acestuia, cele mai multe nemulțumiri provin din contactul cu primăriile, al celor care doresc să-și întemeieze o afacere, dar și cu Fiscul, după ce încep.
Aspirații
Patronul firmelor Marelvi militează pentru „un mediu de afaceri prietenos”






