Celebră la New York

Pastrama de Bucovina, delicatesă pentru americani

Pastrama pentru sendviș este făcută după o rețetă din Bucovina
Pastrama pentru sendviș este făcută după o rețetă din Bucovina

Un celebru preparat servit în cel mai populat oraș din Statele Unite ale Americii, New York, care are aproape 9 milioane de locuitori, are origini românești, mai exact din Bucovina.
Aproape că nu există american care să nu fi încercat sendvișul cu pastramă făcută după o veche rețetă, din Bucovina. În Manhattan, cel mai faimos cartier din New York, acest sendviș se numără printre preparatele culinare preferate ale unor vedete precum Barbara Streisand sau Danny DeVito.
Reporterii Antena 1 l-au găsit pe cel care pregătește pastrama de vită pentru acest sendviș după o rețetă din anul 1800.
„Cei de acolo recunosc că rețeta originală vine din România, mai exact, de undeva din Nordul Bucovinei”, spune Radu Rughiniș, cel care a redescoperit rețeta veche de două secole și care vrea să o facă, din nou, celebră și în România.
Deja sunt restaurante unde a început să fie servit „NYC’s Pastrami Sandwich”, produsul culinar care face furori printre americani.
Pentru un sendviș ca la New York, aveți nevoie de pâine ciabatta (pâinefără frământare) sau focacia, un sos de muștar cu smântână, piept de vită maturată în crustă de condimente, telemea maturată, salată de varză murată cu chimen și dulceață de ceapă. Dar savoarea preparatului depinde mult și de felul în care este afumată carnea.
Pastrama, o delicatesă la New York
„Pastrama este o delicatesă în orașul supranumit creuzetul Americii. Poate cel mai cunoscut «pastrami sandwich» este cel pe pâine de secară. Sandwich-ul a fost făcut faimos de Sussman Volk, care-l servea în anul 1887. O carte despre oraș, scrisă în 1995, arată că Volk a emigrat din Lituania și a deschis, pe la finele secolului XIX, o măcelărie în New York”, spun cei de la Gastroart.ro.
Legenda spune că Volk ar fi primit o rețetă pentru pastramă de la un emigrant român, contra păstrării unor bagaje pentru naționalul nostru, care făcea o vizită în țara natală. Cert este că jurnalele comerciale ale vremii indicau România ca sursă de pastramă, cu Brăila drept principal port de desfacere.

Pastrami sandwich este unul din preparatele preferate ale americanilor, dar are origini din Bucovina

Recomandări