Parteneriat între Colegiul de Industrie Alimentară Suceava și licee din Slovacia și Italia



Cooperare europeană
Cooperare europeană

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava derulează, în perioada 1 septembrie 2016 – 31 august 2018, proiectul de parteneriat strategic Erasmus Plus KA2 Cooperative Interactive Learning (CIL), în colaborare cu alte două licee din Slovacia și Italia. În perioada 30 aprilie – 4 mai a avut loc cea de a treia activitate de învățare din cadrul proiectului, la școala coordonatoare Stredna odborna skola obchodu a sluzieb – Kereskedelmi es Szolgaltatoipari Szakkozepiskola din localitatea Komarno, Slovacia.
Din partea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară au participat: prof. Maria Reuț, director adjunct al instituției de învățământ, prof. Violeta Iacentiuc – coordonator și elevii: Nicoleta Bolocan, Ioana Melniciuc, Bogdan Tucaliuc, Andrei Iftimie și Adrian Spoială, toți din clasa a XI-a, la specializarea turism și alimentație. Primele activități au fost de tip nonformal, de cunoaștere a membrilor echipelor din cele trei țări. Într-un timp scurt și într-o atmosferă destinsă, elevii au făcut cunoștință și au aflat câteva informații despre colegii lor.
Lucrul în echipă
Prof. Violeta Iacentiuc a precizat că programul activităților a continuat cu lucrul în echipe mixte (un elev slovac, un elev român, un elev italian) ”pentru realizarea ultimelor părți din Ghidul Turistic Interactiv, produs final al proiectului – ghid complex care furnizează oricărui turist informații variate despre regiunile celor trei țări implicate în proiect”. Elevii au realizat în colaborare prezentări Prezi despre atracțiile turistice regionale și despre calendarul evenimentelor importante (festivaluri, târguri, concerte, spectacole) ce au loc lunar în fiecare dintre regiuni. Apoi au prezentat produsul muncii în echipă în fața colegilor, îmbunătățindu-și capacitățile de comunicare în limba engleză, pe lângă abilitățile digitale de utilizare a unor programe și aplicații noi.
Vizite culturale
La final, s-a organizat o conferință de prezentare și evaluare a proiectului, conferință la care au luat parte oficialități ale orașului Komarno, directori de la alte școli din oraș, profesorii și elevii implicați în activitățile derulate pe parcursul a doi ani în cadrul proiectului. Cu această ocazie au fost înmânate și certificatele de participare la ultima activitate de învățare din cadrul parteneriatului Cooperative Interactive Learning. Trebuie menționate și vizitele culturale efectuate în timpul liber la obiective din orașul Komarno, precum și în capitala Slovaciei – Bratislava. În concluzie, ultima activitate de învățare din cadrul proiectului a fost foarte bine organizată, centrată pe obiectivele proiectului, reușindu-se finalizarea Ghidului Turistic Interactiv, ghid realizat numai în echipe de lucru mixte, pe parcursul a trei activități de învățare și a două activități de învățare virtuale derulate în cei doi ani de proiect. ”Putem spune că elevii și profesorii din cele trei școli europene au devenit cu adevărat prieteni în acești doi ani și în mod sigur colaborarea dintre școlile partenere va continua și în viitor, prin alte proiecte Erasmus Plus”, a declarat prof. Maria Reuț, director adjunct la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.



Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie
Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie