Risc

Pădurea din Marginea, pusă în pericol de incendierea vegetației uscate

Risc: Pădurea din Marginea, pusă în pericol de incendierea vegetației uscate
Risc: Pădurea din Marginea, pusă în pericol de incendierea vegetației uscate

Incendierea vegetației uscate ține în alertă pompierii și autoritățile locale. Duminică seara, în jurul orei 20.00, pompierii au intervenit la al șaselea incendiu de acest gen, de la sfârșitul săptămânii trecute. De această dată incendiul s-a declanșat la Marginea. Un fumător care a aruncat o țigară aprinsă pe un teren acoperit cu vegetație uscată a provocat un incendiu care a cuprins în scurt timp jumătate de hectar de teren agricol. Cum fondul forestier al Ocolului Silvic din comună era în apropiere, imediat s-a dat alarma. Pompierii de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus și echipajele de intervenție ale serviciului voluntar din comună au intervenit imediat. Din fericire, de această dată vântul nu a mai amplificat foarte mult incendiul, astfel că după o oră și jumătate focul a fost lichidat. Dintre cele șase incendii declanșate de vineri până duminică pe raza județului Suceava în urma incendierii vegetației uscate, două au creat probleme deosebite. La Vama și Pojorâta focul s-a extins pe mai multe hectare de teren agricol, dar și la marginile unor suprafețe de păduri, astfel că pericolul ca incendiul să cuprindă sute de hectare de pădure a fost foarte mare. La Vama focul a fost lichidat după nu mai puțin de 14 ore de muncă, șase hectare de teren agricol acoperit cu vegetație și jumătate de hectar de puiet de molid arzând în urma incendiului.Incendiile au fost declanșate din cauza neglijenței unor localnici, care fie au dat foc vegetației uscată pentru a-și curăța terenurile, fără a supraveghea însă focul, fie au aruncat țigări la întâmplare. Cei vinovați de producerea acestor incendii se vor alege cu dosare penale.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare